Renovarea a încă două străzi din municipiul Orhei și a căii de acces spre Cimitirul Evreiesc au fost finalizate!
Orheienii s-au bucurat de inaugurarea altor două artere proaspăt renovate chiar în ajun de Revelion. Este vorba despre strada Colinelor și str. Nouă la renovarea cărora autoritățile au utilizat aceeași tehnologie modernă, care asigură acestor străzi durabilitate pentru următoarea jumătate de secol. Totodată, Primăria Orhei anunță și despre finalizarea lucrărilor a căii de acces și de amenajarea gardului la Cimitirul evreiesc.
Renovarea celor două străzi din sectorul Bucuria din Orhei face parte din planul pentru 2021, de reparație a străzilor secundare din oraș, pe care echipa lui Ilan Șor a început să-l implementeze mult mai devreme decât termenele prevăzute.
Pe strada Nouă și pe str. Colinelor au fost turnați, în total, circa 500 de m3 de beton rutier, o tehnologie nouă implementată la Orhei.
Liderul Partidului „ȘOR”, deputatul ales pe circumscripția Orhei și inițiatorul proiectului de renovare a străzilor, Ilan Șor, spune că cele două artere rutiere nu vor mai trebui renovate capital cel puțin 50 de ani. Stratul de beton, așternut pe cele două străzi, are o rezistență sporită la factorii de mediu agresivi.
„Toate proiectele de infrastructură realizate în orașul Orhei sunt făcute calitativ și au o durabilitate sporită. Noi am aplicat la renovarea celor două străzi o tehnologie nouă, care ne va permite, în următorii 50 de ani, să facem doar lucrări minore de reparații. Mă bucur că oamenii înțeleg că tot ce facem noi la Orhei este în beneficiul lor”, a menționat Ilan Șor.
La rândul său, primarul orașului Orhei, Pavel Verejanu, spune că, în paralel cu renovarea străzilor, a fost construit și un sistem de scurgere a apelor pluviale.
„Ținând cont că orașul nostru are o amplasare specifică, drumarii noștri amenajează și sisteme de colectare și scurgere a apelor pluviale. Planul nostru de renovare a străzilor secundare a început înainte de termen datorită dorinței echipei lui Ilan Șor de la Primăria Orhei de a crea condiții confortabile cetățenilor. Dacă în 2020 noi am renovat toate arterele principale ale orașului, în 2021 ne propunem să reparăm toate străzile secundare”, a menționat Pavel Verejanu.
Primăria Orhei a anunțat și despre finalizarea lucrărilor de reabilitare a căii de acces către Cimitirul Evreiesc. Acolo a fost montat pavaj pe o suprafață de circa 200 de m.p., având un design ce se integrează armonios cu istoria cimitirului. La Cimitirul Evreiesc au fost finalizate și lucrările de montare a gardului și porților metalice.
În 2020, echipa lui Ilan Șor de la Primăria Orhei a renovat toate străzile principale din municipiu. Lucrările au demarat în luna mai și s-au finalizat la sfârșitul verii. Totodată, au fost reparate mai multe străzi secundare din Orhei, chiar dacă aceste lucrări erau planificate pentru 2021. Pe multe străzi renovate au fost utilizate noi tehnologii. În ultimii cinci ani, din momentul venirii la putere în Orhei a echipei lui Ilan Șor, investițiile bugetare locale în proiecte de reabilitare a infrastructurii rutiere au crescut de cinci ori. Toate lucrările sunt realizate de o întreprindere municipală de profil, ceea ce permite economisirea surselor bugetare cu până la 30%.