Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași vrea să se extindă la Orhei, Republica Moldova
Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași vrea să se extindă pe teritoriul Republicii Moldova.
Prestigioasa instituție de învățământ din țara vecină și-a anunțat intenția de a înființa o extensiune în orașul Orhei. Subiectul a fost convenit în cadrul unei întrevederi oficiale dintre președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, și conducerea Universității.
Șeful administrației raionale din Orhei a efectuat o vizită la Iași, joi, 18 martie, unde s-a întâlnit cu rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Tudorel Toader, și cu Corneliu IAȚU, prorectorul pentru strategie, dezvoltare instituţională şi personal.
Pe parcursul discuțiilor s-a conturat posibilitatea înființării unei Extensiuni a UAIC la Orhei, având în vedere oportunitățile de care pot beneficia tinerii din această regiune, accesând programe de studii universitare, de licență sau master. Dinu Țurcanu a invitat conducerea Universității să efectueze o vizită de documentare la Orhei, pentru a cunoaște nivelul de dezvoltare a orașului și pentru a se convinge de importanța acestui program pentru tinerii din regiune.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are în prezent două extensiuni în Republica Moldova, una la Bălți, înființată în anul universitar 2010-2011 și una la Chișinău, care funcționează începând cu anul universitar 2016-2017.