Victor Nița acuză guvernarea de fabricarea dosarelor penale
Un primar din raionul Orhei, din partea Partidului „ȘOR”, denunță presiuni și șantaj din partea guvernării. Este vorba de Victor Nița, care a câștigat alegerile din 2019 și a preluat conducerea localității Vâșcăuți. Într-o adresare video, el a anunțat că structurile de forță îl șantajează cu fabricarea dosarelor penale, pentru a-l deterimina să treacă în tabăra guvernării.
Alesul local a precizat că tentativele de a-l atrage de partea partidului de guvernământ au avut loc și în 2020, și în 2021. „Nu am cedat și nici nu am de gând să cedez. Am făcut și fac totul alături de echipa noastră, pentru ca localitatea să se dezvolte. În ultimele săptămâni, guvernarea încearcă în disperare să-mi fabrice dosar penal și sunt pregătite „operațiuni speciale”, cu implicarea Inspectoratului de Poliție Orhei, Procuraturii Orhei și CNA. Nu este exclus ca și această persoană bolnavă, gen Olari, să mă denigreze, așa cum a procedat în 2021, când urma să renovăm drumul”, a specificat Victor Nița.
Primarul satului Vâșcăuți a mai dezvăluit că a fost sunat de căătre un ofițer SIS, care i-a cerut o favoare la procurarea prundișului, iar reprezentanții Inspectoratului de Poliție Orhei l-au amenințat că „îl vor încătușa ca pe un criminal”. Victor Nița explică presiunile din partea guvernării prin dorința unor demnitari de a se pricopsi cu terenuri pe malul Nistrului, în localitatea pe care o conduce. „Satul este amenajat, iar terenurile sunt foarte scumpe. De aceea, există interese foarte mari. În 2022, a fost depusă o plângere din partea Mariei Olari, la Inspectoratul de Poliție și Procuratură, privind utilizarea mașinii de serviciu, din cauza unor probleme de sănătate. Vor să mă acuze de fals în acte. De fapt, urmăresc să mă denigreze. În ultimii 10 ani, localitatea a fost prejudiciată cu zeci de milioane de lei și eu pot să demonstrez cine a beneficiat de pe urma acestor fărădelegi. Dacă nu existau toate aceste delapidări, satul ar fi avut astăzi toate străzile asfaltate și sistem de asigurare centralizată cu apă și canalizare”, a mai menționat alesul local.
Potrivit lui Victor Nița, în situația lui sunt mai mulți primari din țară, care nu acceptă să se înregimenteze în tabăra PAS.