Ziua Profesională a Funcționarului Public marcată la Orhei
Astăzi, 23 iunie 2021, de ziua Suveranității Republicii Moldova este sărbătorită și Ziua profesională a Funcționarilor Publici.
Cu acest prilej, Consiliul Raional Orhei în parteneriat cu Primăria Municipiului Orhei a organizat un eveniment festiv în scuarul din Piața „Vasile Lupu”. La eveniment au participat reprezentanţii secțiilor și direcțiilor din cadrul Consiliului Raional Orhei, a Primăriei Orhei, precum și reprezentanții serviciilor desconcentrate în raion.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnului Republicii Moldova, după care au urmat mesaje de felicitare adresate funcționarilor publici, din partea conducerii raionului și municipiului Orhei, în persoana domnilor Dinu Țurcanu și Pavel Verejanu.
Oficialii și-au exprimat încrederea în capacitatea fiecăruia dintre funcţionarii prezenți de a face faţă provocărilor, de a realiza progrese și, desigur, au ținut să aprecieze gradul înalt al funcționarilor publici din raionul Orhei în aptitudinea de luare a deciziilor şi responsabilitatea civică manifestată pe parcursul activității.
Evenimentul a culminat cu înmânarea Diplomelor de Gratitudine funcționarilor publici din cadrul serviciilor desconcentrate precum și funcționarilor publici din cadrul Consiliului Raional Orhei și a Primăriei Orhei.
Totodată, a fost înmânată și Diploma de Onoare din partea Guvernului Republicii Moldova, decernată doamnei Elena Boguș, Șef al Serviciului Politici Investiționale din cadrul Direcției Economie și Politici Investiționale, Consiliul Raional Orhei.
La mulți ani, stimați funcționari publici!