Așa Creștem Moldova!

Comentariile sunt închise pentru Așa Creștem Moldova! 66

Începând cu anul 2016, la inițiativa Președintelui raionului Orhei, d-lui Tudor Golub, Consiliul Raional acordă o atenție și mai deosebită familiilor cu mulți copii. Astfel, prin modificările operate la Regulamentul Fondului de Rezervă al Consiliului Raional Orhei, s-a decis acordarea unui suport financiar familiilor în care se nasc gemeni, tripleți sau mai mulți copii. Suma ajutorului financiar constituie câte 5000 lei per copil.

Astăzi, nouă familii din municipiul Orhei, satele Puțintei, Mîrzaci, Pohrebeni, Pelivan, Isacova, Pohorniceni, Ciocîlteni și satul Vatici, au primit copiile dispoziției Președintelui raionului Orhei, prin care se confirmă alocarea acestor mijloace financiare.
Este îmbucurător faptul că, exemplul Consiliului Raional Orhei a fost preluat de către unele Primării locale, dar și de alte Consilii Raionale din țară.

Suntem conștienți de faptul că natalitatea în Republica Moldova poate să crească doar în cazul când Autoritățile Publice vor întreprinde mai multe acțiuni de acest gen. Cu această ocazie, Consiliul Raional Orhei salută inițiativa Guvernului Filip de a lansa Proiectul „Prima Casă III” în urma căruia locuințele vor fi mai accesibile pentru tinerele familii.