50 la sută din cheltuieli compensate

Comentariile sunt închise pentru 50 la sută din cheltuieli compensate 82

Acest lucru a fost posibil doar datorită Consiliului Raional Orhei, care conform prevederilor  Regulamentului privind constituirea și utilizarea mijloacelor din Fondul de Rezervă al Consiliului Raional, permite compensarea în cuantum de 50 la sută a cheltuielilor suportate de tinerii participanți la Competițiile Internaționale.

Astfel, în ziua de 14 decembrie 2018, au beneficiat de mijloace financiare, în baza Regulamentului sus-menționat și a documentelor justificative, sportivii originari din Raionul Orhei, membrii ai selecționatei Republicii Moldova la Campionatul European la Dargon Boat, care s-a desfășurat în orașul Brandenburg, Germania precum și membrii ai selecționatei Republicii Moldova la Campionatul European (tineret) la lupta liberă care s-a desfășurat în orașul Roma, Italia.

Conducerea Raionului Orhei se mândrește cu performanțele aduse de participanții la Competițiile Internaționale, iar șeful Serviciului Tineret și Sport, dl Victor Gherman, a mulțumit selecționerilor pentru aportul adus la promovarea sportului printre tineri.