Demni de înaltă apreciere!

Comentariile sunt închise pentru Demni de înaltă apreciere! 59

Ziua Internaţională a Profesorului, sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie, a adunat astăzi, 04 octombrie 2017, în sala festivă Ellada, peste 120 de profesori, învățători, educători, elevi și părinți.
„Fără profesori, educaţia nu şi-ar îndeplini rolul său de formator, căci a preda nu înseamnă doar a învăţa elevul o serie de date şi fapte: înseamnă a-l inspira, a-i exploata potenţialul, a-i oferi noi perspective.” Acesta a fost mesajul Președintelui Raionului Orhei, dl Tudor Golub, care a avut misiunea de a decerna Diplome de excelență și înaltă apreciere pedagogilor care s-au remarcat cel mai mult pe perioada anului de învățămînt 2016-2017. De asemenea, cu Diplome și mențiuni din partea Primului Ministru al Republicii Moldova, dl Pavel Filip și a doamnei Ministru a Educației Culturii și Cercetării, în fața auditorului a ieșit și Viceministrul Educației Culturii și Cercetării, dl Pavel Ianeț. Diplome și mesaje de felicitare au urmat și din partea Administrației Publice din municipiul Orhe, dar și din partea Direcției Educație – din cadrul Consiliului Raional Orhei.
Recitale de cîntece și poezii, flori și zîmbete, cuvinte dulci și multă energie pozitivă a dat o culoare inedită acestui eveniment, organizat în premieră de către Instituția Publică L.T „I.L.Caragiale”. Este de menționat că din anul curent, această sărbătoare tradițională va fi organizată prin rotație, an de an, de cîte o instituție de învățămînt din Raionul Orhei – ceea ce permite, atît profesorilor, cît și elevilor să se manifeste într-un spirit competitiv și creativ.