„Sub Lumina Învierii”

Comentariile sunt închise pentru „Sub Lumina Învierii” 63

Lumina sărbătorilor Pascale și Minunea Învierii a adunat astăzi, 12 mai 2018, într-o solemnă atmosferă colectivele folclorice la Festivalul Raional al cântecului Pascal „Sub Lumina Învierii”. Festivalul găzduit de Mănăstirea Curchi, a întrunit 15 colective vocale și corale din Raionul Orhei.

Deschiderea Festivalului a fost binecuvântată de PS Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, Vicariatul de Orhei. De asemenea, cu un cuvânt de salut a fost prezent Tudor Golub, președintele Raionului Orhei, care a apreciat frumoasa inițiativă de a desfășura în premieră acest Festival de suflet.

În semn de apreciere și promovare a valorilor creștine, toți participanții au primit  Diplome și premii din partea Secției Cultură.

Menționăm că, Festivalul Raional al cântecului Pascal „Sub Lumina Învierii” s-a desfășurat în premieră sub egida Consiliului Raional Orhei, Secția Cultură în parteneriat cu Vicariatul de Orhei.